Revista Biz

Biz este prima revista de afaceri de business din Romania. La primul sau numar, in 2000, cand majoritatea conexiunilor la Internet in Romania se faceau prin dial-up, Biz titra pe coperta ca Internetul este afacerea viitorului Piata urma sa ii dea dreptate ani mai tarziu. De atunci au urmat multe alte premiere pentru piata revistelor de business din Romania. Termenul de brand, atat de popular azi, a fost introdus in vocabularul de marketing in 2002, pe coperta Biz. Formate jurnalistice cum sunt coverstory, feature, topuri sau ghiduri sau evenimente de amploare cum sunt ZileleBiz au fost initiate in Romania de catre Biz.

Biz a fost prima revista care a tratat internetul ca afacere, care a apreciat adevaratii antreprenori si le-a dedicat numere intregi, care a luat designul si layoutul unei reviste foarte in serios, devenind astfel un formator de piata. Pentru prima oara in Romania, o renumita publicatie internationala- BusinessWeek- a avut o sectiune speciala in Biz, continuata in prezent cu articole din Harvard Business Review, incluse in fiecare numar al revistei. Biz a dedicat numeroase materiale pietei de marketing si comunicare, lansand proiecte inovatoare ca " Topul advertiserilor", "Raportul agentiilor" si proiecte editoriale speciale, devenite traditie: "Top 200 companii private", "Top Brands" sau "Ghidul Salariilor"

Biz este o publicatie de afaceri bilunara, care are ca principal public-tinta manageri cu varste de 25-45 de ani. Tirajul revistei este de 10.000 de exemplare pe numar si se distribuie in zonele urbane din toata tara. Revista propune analize sectoriale, interviuri cu lideri de opinie, materiale in exclusivitate si numere speciale dedicate unor evenimente ale momentului. Articolele arata nu doar amploarea unei afaceri ci analizeaza in profunzime, prezentand in mod captivant noi lideri si noi idei, pentru a le permite cititorilor sa surprinda esenta. Anul acesta sarbatoreste zece ani de existenta.

Revista Biz